allvisas.ro

STUDIU: Oriunde, în maxim 3 escale

Din România se poate ajunge în orice stat sau teritoriu de pe glob în maximum trei escale. Acesta este doar un maxim, doar în 5 teritorii se poate ajunge după 3 escale, grosul fiind cu o escală sau două. În alcătuirea clasamentului nu am ținut cont de prețul biletului de avion, dacă este vorba despre low-costuri sau nu și nici de necesitatea – sau nu – a unei vize. Nici măcar viză de tranzit, pentru așteptarea în aeroport. În materie de legături, nu au contat decât existența conexiunii, nu am calculat timpul de așteptare. În materie de aeroporturi de plecare, Henri Coandă din București a acoperit cam toate aeroporturile pentru prima escală. Nu am dorit să fac un calcul pentru fiecare aeroport din România, deoarece ar fi ieșit prea amestecat.

Am aflat că din România se poate ajunge în locuri surprinzătoare sau îndepărtate cu doar o escală, dacă se schimbă avionul unde trebuie. Nu am menționat care sunt escalele pentru că nu aș mai fi terminat calculele în timp util, iar unele dintre ele se pot schimba. De asemenea, nu am luat în calcul zborurile charter, doar zborurile la care se pot cumpăra bilete.

Zbor direct:
EUROPA: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Malta, Marea Britanie, Rep. Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria
ASIA: Cipru, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Israel, Liban, Qatar
AFRICA: Insulele Canare (Spania)

O escală:
EUROPA: Insulele Åland (Finlanda), Albania, Insulele Azore (Portugalia), Belarus, Bosnia-Herțegovina, Estonia, Faeroe (Danemarca), Gibraltar (M. Britanie), Guernsey (M. Britanie), Islanda, Jersey (M. Britanie), Kosovo, Letonia, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Insula Man (M. Britanie), Monaco (doar heliport), Muntenegru, Slovenia, Svalbard (Norvegia)
ASIA: Afghanistan, Arabia Saudită, Armenia, Azerbaidjan, Bahrain, Bangladesh, Brunei, Cambodgia, RP Chineză, Ciprul de Nord, Coreea de Sud, Filipine, Georgia, Hong Kong (RP Chineză), India, Indonezia, Irak, Iran, Japonia, Kazahstan, Kirghizstan, Kuweit, Malaezia, Maldive, Mongolia, Myanmar, Nepal, Oman, Pakistan, Singapore, Siria, Sri Lanka, Tadjikistan, Taiwan, Thailanda, Turkmenistan, Uzbekistan, Vietnam, Yemen (unele zboruri se pot amâna ca urmare a războiului civil)
AFRICA: Africa de Sud, Algeria, Angola, Benin, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Capul Verde, Rep. Centrafricană, Ceuta (Spania – doar heliport), Ciad, Congo, RD Congo, Côte d’Ivoire, Djibouti, Egipt, Eritrea, Ethiopia, Gabon, Gambia, Ghana, Guineea, Guineea-Bissau, Guineea Ecuatorială, Kenya, Liberia, Libia, Madagascar, Madeira (Portugalia), Mali, Maroc, Mauritania, Mauritius, Mayotte (Franța), Melilla (Spania), Mozambic, Namibia, Niger, Nigeria, Réunion (Franța), Rwanda, Sahara Occidentală, São Tomé și Príncipe, Senegal, Seychelles, Sierra Leone, Somalia, Somaliland, Sudan, Sudanul de Sud, Tanzania, Togo, Tunisia, Uganda, Zambia, Zimbabwe
AMERICA DE NORD: Bermuda (M. Britanie), Canada, Groenlanda (Danemarca), Mexic, Statele Unite ale Americii
AMERICA CENTRALĂ ȘI CARAIBE: Antigua și Barbuda, Aruba (Olanda), Bahamas, Barbados, Bonaire (Olanda), Cayman (M. Britanie), Costa Rica, Cuba, Curaçao (Olanda), Rep. Dominicană, El Salvador, Grenada, Guadelupa (Franța), Guatemala, Haiti, Honduras, Jamaica, Martinica (Franța), Panama, Puerto Rico (SUA), St. Kitts și Nevis, St. Lucia, St. Maarten (Olanda), Trinidad și Tobago, Turks și Caicos (M. Britanie)
AMERICA DE SUD: Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Guyana Franceză (Franța), Paraguay, Peru, Surinam, Uruguay, Venezuela
AUSTRALIA ȘI OCEANIA: Australia, Noua Zeelandă, Polinezia Franceză (Franța)

Două escale:
AFRICA: Botswana, Comore, Lesotho, Malawi, Sf. Elena (M. Britanie), Swaziland
ASIA: Bhutan, Coreea de Nord, Laos, Macao (RP Chineză)
AMERICA DE NORD: St. Pierre și Miquelon (Franța)
AMERICA CENTRALĂ ȘI CARAIBE: Anguilla (M. Britanie), Belize, Dominica, Monserrat (M. Britanie), Nicaragua, Saba (Olanda), St. Barthélemy (Franța), St. Eustatius (Olanda), St. Martin (Franța), St. Vincent și Grenadine, Insulele Virgine Americane (SUA), Insulele Virgine Britanice (M. Britanie)
AMERICA DE SUD: Galápagos (Ecuador), Guyana, Falkland
AUSTRALIA ȘI OCEANIA: Christmas Island (Australia), Cocos Island (Australia), Insulele Cook (N. Zeelandă), Fiji, Guam (SUA), Kiribati, Insulele Mariane de Nord (SUA), Micronezia, Nauru, Niue (N. Zeelandă), Norfolk (Australia), Noua Caledonie (Franța), Palau, Papua-Noua Guinee, Insula Paștelui (Chile), Samoa de Vest, Insulele Solomon, Timorul de Est, Tonga, Vanuatu

Trei escale:
AUSTRALIA ȘI OCEANIA: Insulele Marshall, Samoa Americană (SUA), Tuvalu, Wallis și Futuna (Franța)
ANTARCTICA: Teritoriul Antarctic Australian (Australia)

Nu au fost incluse în calcul următoarele țări și teritorii în care nu se poate ajunge cu avionul ca urmare a unor varii motive:
EUROPA: Andorra (heliport fără curse regulate), Liechtenstein (heliport fără curse regulate), San Marino (heliport fără curse regulate), Transnistria (aeroporturi neoperate), Vatican (heliport doar pentru zboruri oficiale)
ASIA: Abhazia (aeroport neoperat), Nagorno-Karabah (aeroport neoperat), Osetia de Sud (fără aeroport), Palestina (aeroporturi inoperabile), Teritoriul Britanic din Oceanul Indian (M. Britanie – aeroport exclusiv militar)
AMERICA DE SUD: Georgia de Sud (M. Britanie – fără aeroport)
AUSTRALIA ȘI OCEANIA: Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite (SUA – aeroporturi militare sau piste abandonate), Insulele Pitcairn (M. Britanie)
ANTARCTICA: Antarctica Argentiniană (Argentina), Insulele Ashmore și Cartier (Australia), Insula Bouvet (Norvegia), Insulele Heard și McDonald (Australia), Teritoriul Insulelor Mării de Coral (Australia), Insula Petru I (Norvegia), Dependența Ross (N. Zeelandă), Teritoriile Australe și Antarctice Franceze (Franța), Teritoriul Antacrtic Britanic (M. Britanie), Teritoriul Antarctic Chilian (Chile), Țara Reginei Maud (Norvegia)